Tuesday, January 12, 2016

Cele patru anotimpuri

Nu știu cum le cheamă pentru că nu vorbesc niciodată cu ele; doar ele între ele știu cum le cheamă. Le voi da niște nume convenționale, niște nume din capul meu, făcute în casă din cele câteva prejudecăți și expresii învățate pe dinafară de la neamuri și prin tradiție, și cu asta, basta. La loc cu ele, și anume pe stradă, în bătaia elementelor, cu numele lor simbolice: Zamfira, Manuela, Mihaela, Sultana.

Sau dacă sunt mai tinere, Suedia, Rebela, Argentina, Clara.

Dar nu sunt prea tinere. Cu siguranță au copii. În genere femeile fără copii nu mătură străzi. Cel puțin așa gândim noi, trecătorii pe străzile măturate de ele, că femeile fără copii își pot negocia farmecele pe piața liberă într-un fel mai puțin expus elementelor decât la măturatul străzilor. Pe când cele cu copii, mă rog, nu prea au de ales când plânge puradelul de foame. Fac și ele ce pot.

Dar nici bătrâne nu sunt. Între două vârste, cum s-ar zice. Una din cele de pe strada Matei Voievod e înaltă, oacheșă, seamănă cu Irene Pappas. Alta e mai scundă și nu seamănă cu nimeni de pe marele ecran, dar tot frumoasă. Într-o dimineață astă toamnă, antena de la troleibuzul 90 a scos un snop de scântei tocmai când treceam pe lângă Irene Pappas și fără să vreau am tresărit.

Irene mi-a zâmbit de sub basmaua ei albastră:

-          V-ați speriat?

La colțul străzii Matei Voievod cu Austrului, în serile fără ploaie sau ninsoare, după ceasurile opt sau nouă vara, ceva mai devreme în anotimpul mai puțin luminos, se face trotuarul. Femeile care fac trotuarul serile nu sunt foarte diferite de cele care, în zorii zilelor, îl mătură. Au poate câțiva ani în minus, dar nu într-un mod esențial. Ceea ce le distinge categoric este costumul. Femeile care fac trotuarul poartă colanți și cizme cu toc înalt iarna sau pantalonași scurți și sandale de lac vara. Femeile care îl mătură poartă halate albastre și basmale vara sau pufoaice portocalii și broboade groase iarna.

Oricine ar dori să treacă drept prostituată la colțul străzii Austrului sau drept măturăreasă pe strada Matei Voievod nu ar avea nevoie decât de costumul potrivit cu anotimpul. Nici clientul, nici trecătorul nu va bănui vreodată că strânge în brațe sau disprețuiește un costum și nimic mai mult.

No comments:

Post a Comment